Digitalizare Regiunea Vest

PRIORITATEA 7 – O regiune    competitivă      prin  inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice

🎯 Obiectiv

Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice din regiunea Vest: Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș Severin


💰 Valoare programului

  • Minim: 10.000 euro
  • Maxim: 100.000 euro
  • Buget: 15.382.353 euro
  • Cofinanțare minimă: 10% din valoarea totală a proiectului
  • Valoarea ajutorului: până la 90% din cheltuielile eligibile
  • Dovada cofinanțării: după aprobarea proiectului
  • Pentru societățile neplătitoare de TVA, valoarea TVA-ului este eligibilă

📅 Calendarul Apelului

  • Publicarea ghidului final: 29 aprilie 2025
  • Perioada de pregătire a dosarelor: 29 aprilie 2025 – 01 iulie 2025
  • Perioada de depunere a dosarelor: 01 iulie 2025 – 01 septembrie 2025
  • Perioada de implementare: 12 luni de la semnarea contractului de finanțare
  • Perioada de monitorizare: 5 ani de la efectuarea plăților

🌍 Zonele geografice vizate de apelul de proiecte

Programul de finanțare vizează dezvoltarea județelor: Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș Severin

Proiectele finanțate în cadrul acestui apel vor fi implementate în Regiunea Vest, în mediul urban sau rural.

Locația de implementare a investiției reprezintă sediul principal sau secundar situat în Regiunea Vest, înregistrat la registrul comerțului cel mai târziu la data publicării în consultare a GSF, respectiv 16.07.2024.


💰  Contribuția proproprie în funcție de județ

  •  Timis – contribuție proprie a beneficiarului de minim 24%
  •  Arad – contribuție proprie a beneficiarului de minim 17%
  •  Hunedoara – contribuție proprie a beneficiarului de minim 10%
  •  Caraș Severin – contribuție proprie a beneficiarului de minim 10%

✅ Beneficiari Eligibili

Intreprinderi mici si mijlocii ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • Au desfășurat activitate pe o perioadă de cel puțin 2 ani fiscali integrali anterior depunerii proiectului;
  • Nu au avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;Fără activitate suspendată în 2024 și 2025
  • Au înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii proiectului – 2024;
  • Nu au mai beneficiat de finanțare publică în cadrul unui program dedicat digitalizării, în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanțare;
  • Au autorizate unul sau mai multe din codurile CAEN enumerate în Anexa 20.1
  • La data depunerii cererii de finanțare, solicitantul nu are autorizate coduri CAEN din domeniul TIC

💻 Obiectivul de digitalizare urmărit

    Creșterea nivelului de intensitate digitală a IMM-urilor eligibile din Regiunea Vest prin atingerea a unui nivel de intensitate digitală minim de 7 prin raportare la DESI 2019.

Indicele de intensitate digitală (DESI 2019) este definit de 12 tehnologii:

1.         Mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în activitatea profesională;

2.         Apelează la servicii furnizate de către specialiști TIC (ca angajați proprii sau servicii externalizate);

3.         Conexiune internet cu viteză garantată de download de cel puțin 30 Mbps;

4.         Mai mult de 20% dintre persoanele angajate folosesc dispozitive mobile cu conexiune la internet;

5.         Deține un website sau o pagină de internet;

6.         Deține un website cu funcții complexe;

7.         Folosește o rețea de social media;

8.         Plătește pentru publicitate pe internet;

9.         Utilizează servicii CC (Cloud Computing – înseamnă închirierea componentelor IT, în loc de achiziționarea acestora. În loc să investească masiv în baze de date, software și hardware, companiile aleg să acceseze puterea de calcul prin internet și să plătească pentru serviciile respective pe măsură ce le utilizează. Aceste servicii în cloud includ acum, dar fără limitare, servere, spațiu de stocare, baze de date, rețelistică, software, analize și informații de afaceri.) de complexitate ridicată sau cel puțin medie;

10.       Emite facturi electronice care permit procesarea automată;

11.       Vânzările provenite din activitatea de e-Commerce depășesc 1% din cifra de afaceri totală;

12.       Vânzările web business-to-consumer (B2C) depășesc 10% din totalul vânzărilor online.


🛠️ Activități Eligibile

  1. Achiziționarea, instalarea, configurarea, implementarea, punerea în funcțiune și integrarea echipamentelor, programelor/aplicațiilor software standard, migrarea datelor și aplicațiilor precum și achiziționarea serviciilor specializate de consultanță în digitalizare care vizează:

infrastructura de rack;

  • Echipamente hardware de tip server, switch, ups, router, firewall, centrală telefonică digitală sau VOIP, sisteme de monitorizare echipamente informatice;
    • Echipamente hardware pentru stocare și backup de date;
    • Echipamente hardware pentru sisteme wireless, rețelistică, WAN, LAN;
    • Terminale hardware de tip desktop, laptop, videoproiector, imprimantă, imprimantă multifuncțională, scanner, echipamente video-conferință;
    • Terminale hardware de tip tabletă, smart display, terminal smart, echipamente

digitale specializate, incluse într-o soluție dedicată pe domeniul de activitate;

  • Soluții de virtualizare servere, stații de lucru și alte dispozitive virtuale;
    • Soluții complete de tip VPN client-server;
    • Soluții de baze de date;
    • Soluții de tip RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management), WMS (Warehouse Management System), TMS (Transport Management System);
    • Soluții/platforme de tip E-Commerce, B2B (business to business), B2C (business to customer);
    • Soluții pentru procese de business, consumer to consumer;
    • Soluții de optimizare a proceselor folosind aplicații de tip Low Code/No Code;
    • Soluții care utilizează servicii și platforme de tip Cloud; sunt eligibile doar

soluțiile care utilizează servicii și platforme de tip cloud privat;

Prin cloud privat se înțeleg soluțiile software care rulează pe echipamentele solicitantului înregistrate în contabilitatea acestuia ca mijloace fixe corporale deținute la momentul depunerii cererii de finanțare sau achiziționate prin proiectul depus.

  • Soluții pentru implementarea, în fluxurile tehnologice, a tehnologiilor specifice de utilizare a inteligenței artificiale, machine learning, IoT (Internet of Things), robotizării, învățării automate, realității augmentate;
    • Soluții pentru implementarea tehnologiilor Blockchain, big data;
    • Website de prezentare a companiei, website cu funcționalități complexe; Nu

sunt eligibile cheltuielile de găzduire la terți.

  • Soluții de consolidare a securității cibernetice aplicabile pentru software/ găzduire/rețele;
    • Adaptarea fluxurilor tehnologice, a echipamentelor și tehnologiilor, inclusiv a produselor/ serviciilor oferite, pentru facilitarea utilizării de către persoane cu dizabilități.
B.    Achiziționarea serviciilor de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de digitalizare a solicitantului (realizarea Studiului de fezabilitate digitală).

Cheltuielile cu achiziționarea serviciilor de consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de digitalizare a solicitantului (realizarea Studiului de fezabilitate digitală) sunt eligibile în limita a maximum 3% din valoarea eligibilă a proiectului.

Studiul de fezabilitate digitală poate fi realizat inclusiv în contextul serviciilor furnizate de Hub-urile de Inovare Digitală Europene (EDIH) din România. În acest caz, cheltuielile cu realizarea studiului de fezabilitate digitală nu mai reprezintă cheltuieli eligibile în cadrul acestui apel de proiecte.

C.    Achiziționarea serviciilor de audit tehnic IT, pentru determinarea nivelului de digitalizare a solicitantului.

Auditul tehnic IT este obligatoriu atât la depunerea cererii de finanțare, pentru a determina nivelul de intensitate digitală a solicitantului la depunerea proiectului, precum și la finalul implementării investiției, pentru a se putea verifica atingerea obiectivelor legate de creșterea intensității digitale.

Cheltuielile cu auditul tehnic IT sunt eligibile în limita a maximum 3% din valoarea eligibilă a proiectului.

Auditul tehnic IT poate fi realizat inclusiv în contextul serviciilor specializate furnizate de Hub-urile de Inovare Digitală Europene (EDIH) din România. În acest caz, cheltuielile cu auditul tehnic IT nu mai reprezintă cheltuieli eligibile în cadrul acestui apel de proiecte.

D.   Achiziționarea, instalarea, configurarea, implementarea, punerea în funcțiune și integrarea programelor/aplicațiilor software standard specifice procesului de producție/prestare servicii.

Pentru achiziționarea programelor/aplicațiilor software standard, sunt eligibile costurile cu achiziția programelor/aplicațiilor software standard (off-the-shelf) sub formă de licențe perpetue. Programele/aplicațiile software standard trebuie să fie funcționale și disponibile pe piață, încă de la momentul la care se emite/obține oferta de preț.

Nu sunt eligibile cheltuielile cu achiziționarea programelor/aplicațiilor software personalizate. Soluțiile dezvoltate exclusiv pentru proiectul propus spre finanțare sunt neeligibile.

Aplicațiile/ programele/ soluțiile software achiziționate trebuie să fie dezvoltate și susținute de o companie cu o experiență de minimum 2 ani în furnizarea produselor software pe piață, demonstrată din surse publice verificabile și care să asigure garanție minimum 1 an și mentenanță minimum pe perioada de durabilitate a proiectului, pentru produsul furnizat.

E. Achiziționarea de servicii specifice de instruire și adaptare a personalului în contextul digitalizării (în scopul adaptării resursei umane la echipamentele, tehnologiile, procedurile etc nou-introduse).

F.Alte activități eligibile în cadrul proiectului, în corelare cu cheltuielile eligibile descrise în Anexa 5_Lista cheltuielilor eligibile la GSF:

  1. servicii de consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare;
    1. servicii de consultanță pentru managementul execuției investiției, inclusiv asistenţă juridică în scopul elaborării documentaţiei de atribuire şi/sau aplicării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie, dacă este cazul;
    1. audit financiar extern;
    1. activități de comunicare și vizibilitate – activitate obligatorie în cadrul proiectului în conformitate cu detalierile de la capitolul 3.21 Informarea și vizibilitatea sprijinului din fonduri și din Anexa 1_Instrucțiuni completare formular cerere de finanțare.

Scroll to Top